header image
 

Rusia: primele rezultate oficiale

După numărătoare a 16% din voturi Dmitri Medvedev este în frunte cu 64,65%.

  • Ghenadi Zuganov se plasează pe locul doi cu 19,84%.
  • Vladimir Jirinovski a adunat 12,74%, iar Andrei Bogdanov este cotat cu 1,5% din voturi.
  • Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov, a declarat că participarea la vot a fost de 64,23%.
  • Însă potrivit unor relatări în unele zone autorităţile le-au oferit oamenilor mâncare, bilete la cinema şi jucării, iar crescătorilor de reni din zona arctică li s-au pus la dispoziţie snowmobiluri, pentru a se prezenta la vot.
  • Cine este Dmitri Medvedev?
  • Dmitri Medvedev are 42 de ani şi este un vechi aliat al preşedintelui Putin de pe vremea când lucrau împreună în Sankt Petersburg, oraşul natal al preşedintelui.
  • Domnul Medvedev a lucrat în anii ‘90 în administraţia municipală drept consilier juridic.
  • În 1999 s-a mutat la Moscova unde a condus administraţia guvernului, şi apoi prima campanie prezidenţială a lui Vladimir Putin în 2000.
  • După victoria electorală a acestuia, Dmitri Medvedev şi-a continuat ascensiunea devenind preşedinte al corporaţiei de stat din domeniul gazelor, Gazprom.
  • În 2003 a fost numit prim-vice-prim-ministru.
  • Odată ce a devenit clar că preşedintele Putin va respecta constituţia şi se va retrage din funcţie la sfârşitul celui de-al doilea mandat, au început speculaţiile că domnul Medvedev ar putea deveni succesorul lui la Kremlin.

~ by online on January 24, 2010.

Leave a Reply




Powered by WP Hashcash